Polițiștii de imigrări din Botoșani au depistat pe 18 februarie, un tânăr de 29 de ani din Republica Moldova care se afla în ședere ilegală pe teritoriul României. Ca urmare a celor constatate, polițiștii au emis pe numele său o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.
De asemenea, la ieșirea din România, acestuia i se va interzice accesul în Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
”Respectarea regulilor privind șederea în România este esențială pentru toți străinii. Polițiștii rămân în continuare vigilenți pentru a preveni astfel de situații”, transmit reprezentantii Inspectoratului de Poliție Județean.