Lucrările de reabilitare și extindere a Secției oncologie de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani încep pe 27 februarie. Anunțul a fost făcut, astăzi, de Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Botoșani, care a declarat că mai multe secții au fost relocate în acest sens.
Este vorba de Secția Oncologie care va funcționa în locul Secției oftalmologie, iar morga va fi mutată la Maternitatea Botoșani.
”Din 27 februarie 2025 se dă ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea și extinderea secției oncologie. Au început procesele de mutare și au durat puțin, având în vedere faptul că a fost vorba de mutarea anumitor secții oftalmologie, ORL, etc. Mutarea oncologiei în locul oftalmologiei au fost mici discuții, bineînțeles aplicate și oarecum și întemeiate. (…) Să sperăm că respectivul constructor se va încadra în termenul prevăzut. Având în vedere că se lucrează și la ambulatoriu, să sperăm că se vor încheia aceste proiecte majore, se va încheia și corpul H, astfel încât să existe o funcționalitate și un plus valoare în realizarea actului medical”, a declarat Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani.