Botoșăneanul găsit mort în curtea școlii, plâns de colegi și elevi. „Încă se așteaptă sa-l vadă pe omul blând care le zâmbea zi de zi”

Foto: observatornews

Botoșăneanul găsit mort în curtea școlii din comuna Răchiți este plâns de colegi și elevi. Ioan Crețu era tată, soț, dar era foarte apreciat și la locul de muncă. De șase ani lucra ca fochist la școala din satul Costești, iar moartea sa este o pierdere pentru comunitate. Nu s-a plâns niciodată că s-ar simți rău, dar în ziua fatidică a căzut ca secerat chiar în timp ce lucra.  Ioan Crețu, în vârstă de 57 de ani, s-a prăbușit în curtea școlii, iar cei care l-au văzut au sunat imediat după ajutor.

La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar, din păcate, nu au mai reușit să-l salveze, constatându-se decesul. Trupul neînsuflețit al botoșăneanului a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Acesta a decedat în urma unui infarct.

„Era un om serios, la locul lui, muncitor, nu știu să fi avut probleme cardiace. Dar era un om care lucra, își vedea de treabă. Era căsătorit, avea copii. E o pierdere pentru comunitate”, ne-a mărturisit primarul comunei, Florin Bulgaru.

Colegii din școală susțin că era un om exemplu.

„ A lăsat în urmă o familie cu inimi zdobite, colegi îndurerați, elevi, care încă se așteaptă sa-l vadă pe omul blând care le zâmbea zi de zi și care le-a încălzit nu doar clasele ci și inimile fiind mereu gata să ajute și să asculte pe oricine avea o problema. O întreagă comunitate este acum învăluită de durere! Plecarea fulgerătoare a acestui suflet drag dintre noi ne amintește cât suntem de trecători și că viața noastră este un fir de nisip în bătaia vântului. Deși trecerea în neființă a cuiva drag este dureroasă și chinuitoare pentru noi toți, știm că stimatul nostru coleg, Crețu Ioan, se va afla de acum într-un loc mai bun unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin ci viața veșnică! Regrete eterne! Dumnezeu să-i ierte lui toate păcatele și să-l odihnească în Împărăția Sa!”, este mesajul unei colege.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *