Acesta se află în subordinea Spitalului municipal Dorohoi, însă nu a intrat încă în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate CJAS), întrucât se aşteaptă şi aprobarea Ministerului Sănătăţii. În acest centru vor funcţiona pentru început trei cabinete de specialitate, respectiv interne, pediatrie şi ginecologie.
„La Darabani există hotărâre de Consiliu Local şi la Dorohoi privind înfiinţarea Centrului multifuncţional. Urmează ca acest centru să fie aprobat de ministrul Sănătăţii. În momentul în care apare aprobarea poate intra în contract cu Casa„, a precizat Rodica Huţuleac, preşedintele CAS Botoşani.
De asemenea, la acest centru vor exista un laborator de analize medicale şi radiologie, însă nu vor intra în contract cu instituţia de asigurări de sănătate pentru că nu sunt acreditate.
Documentele pentru funcţionarea centrului de diagnostic multifuncţional de la Darabani au fost trimise la Ministerul Sănătăţii pentru a primi ordinul ministrului Sănătăţii.