Un botoșănean pus pe distracție a fost amendat de polițiști. Vecinii l-au reclamat, sătui de muzica la maxim ce se auzea din apartamentul acestuia în toiul nopții. Incidentul a avut loc pe 10 februarie, în jurul orelor 00:30. Vecinii au sunat la Poliția Locală reclamând că un locatar le tulbură liniștea, într-un bloc de pe str. Ion Pillat.
„La fața locului, s-a constatat că întradevăr dintr-un apartament se auzea muzica la intensitate mare, fiind deranjați vecinii. Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională a persoanei vinovate conform Legii nr. 61/1991”, susțin reprezentanții Poliției Locale.
În intervalul 07-11 februarie 2025, polițiștii locali au desfășurat activității specifice domeniilor de competență Ca urmare a activităților desfășurate polițiștii locali au legitimat 126 de persoane, constatând săvârșirea a 74 fapte contravenționale și aplicate sancțiuni în funcție de gravitatea acestora, cuantumul total al amenzilor 17.135 lei.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 6 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost: tulburarea liniștii publice, consumul de alcool, apelarea la mila trecătorilor.