Accident grav la Botoșani! Un tânăr de 24 de ani a dat cu mașina peste un pieton, după care a fugit. Ce au descoperit polițiștii!

Accident grav înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute la Botoșani. Un tânăr de 24 de ani a dat cu mașina peste un pieton, după care a fugit. Cazul s-a înregistrat în comuna Știubieni, pe 7 februarie. Botoșăneanul conducea un autoturism pe un drum din localitate, iar, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla, a lovit cu mașina un alt tânăr, de 22 de ani, care mergea pe marginea drumului.

Imediat după comiterea faptei, autorul a părăsit locul accidentului, însă polițiștii au reușit să dea de urmele sale. Mașina a fost găsită în curtea locuinței sale.

În momentul în care a fost testat de polițiști, a rezultat o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, botoșăneanul avea o alcoolemie de 2,45 mg/l.

În cursul zilei de sâmbătă, tânărul a fost reținut de polițiștii de la Secția de Poliție Rurală 9 Vlăsinești, iar Judecătoria Săveni a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pentru conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.

Urmareste-ne pe Google News

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în dosarul penal nr. 110/145/P/2025. În baza art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) Cod de procedură penală şi art. 226 Cod de procedură penală în referire la art. 223 alin (2) Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Hodorogea Elvis-Cosmin, …, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de la data de 08.02.2025 şi până la data de 09.03.2025, inclusiv. În baza art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Respinge cererea inculpatului Hodorogea Elvis-Cosmin de luare faţă de acesta a măsurii preventive a controlului judiciar. Onorariul avocatului din oficiu al inculpatului în cuantum de 720 lei (av. Şuhan Felix Valerian) va fi achitat către Baroul Botoşani din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu azi, 08.02.2025, ora 16:05, în prezenţa inculpatului, asistat de avocatul din oficiu şi a procurorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *