FOTO Șoferii începători, pericol pe șoselele din județ. Șeful Poliției Rutiere Botoșani a anunțat un plan de măsuri pentru reducerea de accidente rutiere cu șoferi începători

Polițiștii rutieri botoșăneni au realizat un plan de măsuri ce vizează reducerea numărului de accidente rutiere ce au ca autori conducători auto începători. Teodor Orhei, comisarul șef al Serviciului Poliției Rutiere Botoșani, a declarat că în anul 2024, 11 accidente rutiere au fost produse din vina șoferilor cu mai puțin de un an vechime în șoferie, dintre care două au fost grave, unul cu persoană decedată și un altul cu un rănit grav.

O vulnerabilitate aparte pentru atingerea obiectivelor propuse o reprezintă conducătorii auto începători, cu mai puțin de un an vechime de la data obținerii permisului de conducere. În cazul acestora, pregătirea temeinică pe parcursul orelor de școlarizare, însușirea regulilor de circulație rutieră, inclusiv a celor de conduită preventivă, manifestarea unei atenții deosebite la efectuarea unor manevre care reprezintă cauze principale ale producerii accidentelor rutiere, respectiv pătrunderea în intersecție, efectuarea depășirilor, etc.,  reprezintă factori determinanți în transformarea acestora în conducători auto responsabili, care să ne ușureze misiunea de reducere a numărului de accidente rutiere”, a declarat luni șeful Poliției Rutiere Botoșani, la o întâlnire a Comisiei de Sistematizare Rutieră, la care au participat: prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani, Sorin Stoleru, șeful IPJ Botoșani, Tudor Costîn, instructori auto.

În anul 2024, din totalul de 408 accidente, 66 au avut consecințe  grave  fiind soldate cu rănirea gravă a 50 de persoane şi  decesul a 20 persoane.

Din totalul de 35.073 de fapte contravenționale constatate la regimul rutier în anul 2024, 975, reprezentând 2,8% au fost reținute în sarcina tinerilor conducători auto începători. Un fenomen îngrijorător este că aceștia au comis și 12 infracțiuni la regimul rutier, între care se numără 4 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului și una de conducere sub influența drogurilor, iar printre abaterile contravenționale se numără unele de o gravitate deosebită, precum conducere agresivă, depășiri neregulamentare sau depășirea vitezei cu mai mult de 70 de km/h.

În cazul acestor contravenții, 54 de conducători auto începători au rămas fără permisul de conducere, acesta fiind reținut în vederea suspendării exercitării acestui drept.

Printre măsurile care vor fi luate de polițiști se numără: organizarea de  acţiuni în trafic care să vizeze conduita atâta a candidaților pe mașini Școala, cât și a instructorilor auto, efectuarea de ședințe cu instructorii Școlilor de șoferi, ocazie cu care să fie prezentate principalele abateri comise de începători în vederea identificării soluțiilor care trebuie adoptate pe parcursul orelor de instruire, precum și participarea polițiștilor alături de profesorii de legislație rutieră la ședințele de pregătire organizate de Școlile de șoferi, în vederea expunerii riscului rutier generat de un comportament iresponsabil în trafic.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *