Concert extraordinar „Pentru tine, femeie”, susținut de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor- Ioan Cobâlă”

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă” organizează spectacolul „Pentru tine, femeie”, ce va avea loc în data de  5 martie, începând cu ora 1830,  la Sala Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

„Va fi un spectacol altfel, gândit special pentru mamele, doamnele și domnișoarele din viața noastră, oferidu-le un „La mulți ani!” plin de sensibilitate și recunoștință, un tribut adus prin acordurile muzicale care ating inima”, susțin organizatorii.

Invitații speciali la acest spectacol sunt  artistele mult îndrăgite: Matilda Pascal- Cojocărița ( solista care va aduce magia cântecului de petrecere și a folclorului în fața dumneavoastră ) și Oana Sârbu cu un recital emoționant, alături de soliștii vocali și instrumentiști ai orchestrei: Dan Doboș, Loredana Călin, Alina Huțu, Constantin Petrescu, Oleg Sacaliuc ( vioară ), Ionuț Scripcariu ( trompetă ), Alexandru Todirel Marin ( clarinet ) și Petrică Oloieru ( țambal ).

Prezentarea spectacolului va fi asigurată de prezentatorul Daniel Buzdugan. Biletele pentru spectacol se pot achiziționa de la sediul orchestrei : Str. Unirii nr. 10 din Botoșani,  începând din data de 10 februarie 2025. Telefon : 0231511002.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *