FC Botoșani a înregistrat un egal pe teren propriu cu Dinamo, scor 1-1, în etapa cu numărul 26 din SuperLiga României.
Moldovenii au pierdut două puncte, având în vedere că au marcat primii, prin Mitrov (11), iar apoi au fost egalați în minutul 45, după un gol semnat de Cîrjan.
Leo Grozavu a criticat programarea meciurilor în SuperLigă, după Botoșani – Dinamo
După fluierul final, Leo Grozavu a făcut câteva declarații acide, legate de programul pe care l-a avut Botoșani pe finalul perioadei de transferuri în SuperLigă, care se încheie pe 10 februarie.
„Păi aici, iarăși, nu știu cine a avut proasta inspirație să pună o etapă intermediară când e ultima săptămână de mercato. Pentru că lumea e concentrată la jocurile de campionat, mai ales când e într-o situație ca a noastră. Nu ai timp să te gândești la transferuri. Ne dorim să facem, sperăm să apară pe ultima sută de metri, am fost în contact. Dar, v-am spus, cu un ochi ești la pregătirea jocului, cu altul mai vezi câte un jucător, dar, ce să facem? Asta e!
Total neinspirat că în ultima săptămână s-a jucat din trei în trei zile. Și e destul de dificil, noi cred că am avut cel mai greu program. Am jucat, apoi pauză, la două zile iar un joc, apoi pauză și la două zile iar un joc. Adică… Suntem fraierii de serviciu! Dar, asta este”, a declarat Grozavu.
FC Botoșani a jucat pe 1 februarie cu Sepsi (0-0), pe 4 februarie cu Gloria Buzău (2-0), iar pe 7 februarie cu Dinamo (1-1).
Leo Grozavu a vorbit și despre meci, dar și despre accidentarea lui Rijad Sadiku
„Când vreodată au stat echipele mele să adoarmă spectatorii la meci? În general jucăm intens, sigur, nu ne iese de fiecare dată. Dar, una peste alta, îmi felicit băieții pentru efortul depus.
A fost acea fază care ne-a prins nepregătiți, nu cred că era o fază care să ducă la gol primit. O s-o analizăm, ne vom îmbunătăți. Sunt foarte mulțumit de cum au evoluat băieții.
Îmi pare foarte rău pentru Sadiku, e devreme să ne dăm cu părerea, dar la prima vedere e o accidentare mai complicată. Sperăm să nu, dar, la ce am văzut, pare o accidentare destul de grea.
De la venirea mea a arătat că e în creștere, e un băiat cu multă inimă, caracter foarte bun. Dar face parte din meseria noastră și astea sunt momentele cele mai neplăcute, mai mult decât un meci pierdut”, a adăugat Grozavu, potrivit DigiSport