Două femei din județul Botoșani sunt nevoite să poarte brățări electronice după ce și-au agresat soții. Ele sunt cercetate pentru infracțiuni de violență în familie, iar în cazul lor Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani folosesc Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică.
Pe lângă cele două, alte 158 femei din Botoșani sunt cercetate pentru violență domestică săvârșită pe parcursul anului trecut.
În ceea ce privește bărbații acuzați de agresiuni intrafamiliale, numărul acestora este de 1.257.
„Înregistrând 1.399 de infracțiuni, violența intrafamilială este o formă a criminalității cu un puternic impact atât în plan fizic, cât și emoțional, cu grave consecințe asupra dezvoltării și evoluției victimelor acestui gen de fapte”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, prim-adjunctul șefului IPJ Botoșani, Ioan Aniței.
Statisticile Poliției arată cu, din punct de vedere al locului comiterii faptelor de violenţă domestică, se constată că 541 fapte au fost comise în mediul urban și 858 fapte au fost comise în mediul rural, 1161 fapte au fost comise la domiciliu și 238 fapte au fost comise în spaţiul public.
În scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieții, integrității fizice ori libertății unor persoane puse în pericol printr-un act de violență domestică, structurile de poliţie au desfăşurat activităţi specifice prin care au fost emise 389 ordine de protecție provizorii, din care 387 au fost confirmate de către procuror, reprezentând o rată de confirmare de 99,40%, iar 135 de ordine de protecție provizorie au fost transformate în ordine de protecție, reprezentând 37,4% din total.
De la momentul operaționalizării, la 1 octombrie 2024, și până la sfârșitul anului 2024 au fost gestionate activitățile specifice de monitorizare pentru 32 de brățări electronice montate.