Atenţie! Nova Apaserv anunţă scăderi de presiune sau întreruperi în furnizarea apei în municipiul Botoşani

Societatea comercială Nova Apaserv SA anunţă că, pentru efectuarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare apă cu diametrul de 375 mm, localizată în zona intersecției străzii Nicolae Iorga cu Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, furnizarea apei ar putea fi întreruptă temporar sau ar putea să se înregistreze o scădere a presiunii în anumite zone, joi, 6 februarie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00.

Sunt afectați consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Iorga, Bucovina (de la intersecția cu Nicolae Iorga, până la intersecția cu Maxim Gorki), Maxim Gorki (până la intersecția cu B-dul Mihai Eminescu), B-dul Mihai Eminescu (de la intersecția cu Maxim Gorki, până la intersecția cu Șoseaua Iașului), Nicolae Grigorescu (de la intersecția cu B-dul Mihai Eminescu, până la intersecția cu Calea Națională), precum și pe străzile interioare adiacente acestora.

Pentru a evita efectele negative, Nova Apaserv S.A. Botoșani recomandă utilizatorilor din zonă să-și creeze minime rezerve de apă.

Nova Apaserv SA îşi  cere scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *