Mai mulți botoșăneni nu și-au primit nici acum pensiile recalculate. Dosarele, de complexitate ridicată

Mai mulți botoșăneni nu și-au primit nici la această dată pensiile recalculate, dosarele fiind cu o complexitate ridicată, potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii.

Este vorba de 26 de dosare active de pensie care nu au fost evaluate, respectiv nu au fost recalculate încă.

Aceste dosare sunt, în continuare, analizate împreună cu Serviciul Metodologie Pensii Publice din cadrul Direcției Pensii a Casei Naționale de Pensii Publice, fiind cu o complexitate ridicată: pensii de urmaș mai mulți copii în concurență sau urmași orfani de ambii părinți, unde drepturile se calculează din dosarele ambilor părinți, pensii cu modificări multiple, în baza unor hotărâri judecătorești, pensii anticipate parțiale, la care s-a modificat procentul de diminuare, etc. majoritatea având, însă, în plată un cuantum sub indemnizația socială minimă pentru pensionari stabilită la nivelul sumei de 1.285 lei, urmând a fi efectuate toate operațiunile legale necesare determinării numărului de puncte și stagiului de cotizare contributiv pentru acordarea punctelor de stabilitate și finalizarea operațiunii de recalculare”, a declarat Cristina Anton, directorul Casei Județene de Pensii Botoșani.

La nivelul lunii ianuarie 2025, în județul Botoșani erau în plată un număr de 83.961 de pensionari, din care 76.092 pensionari proveniți din sistemul de stat și 7.869 de pensionari agricultori.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *