Un accident rutier a fost evitat în ultima clipă de către un conducător auto, după ce un alt șofer s-a angajat în efectuarea neregulamentară a unei manevre de depășire.
Momentul a fost surprins, marți, pe drumul național D.N. 28B, la Copălău, de polițiștii care supravegheau traficul rutier.
”Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.800 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru următoarele 60 zile”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.