Un accident grav s-a produs în comuna ieșeană Dagâța, unde un autoturism a fost lovit de un tren. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată, necesitând intervenția echipajelor de urgență.
În jurul orei 18.30, Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar la trecerea peste nivel de calea ferată în localitatea Dagâța. În evenimentul feroviar a fost implicat un autoturism şi trenul R 11449, Roman-Buhăiești, potrivit Ziarul de Iasi.
Din primele informații în tren se aflau 3 călători, iar șoferul autoturismului încarcerat, în viață. La locul solicitării au fost direcționate de urgență o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă, iar de la Detașamentul de Pompieri Roman, din cadrul ISU Neamț o autospecială de descarcerare grea și o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor.
Echipajele de intervenție ale ISU Neamț au ajuns primele la locul evenimentului feroviar și au început descarcerare persoanei din autoturism. Victima, femeie în vârstă de 28 de ani a fost descarcerată și predată echipajului medical SAJ Neamț sosit la locul solicitării. Ulterior, victima a fost preluată de către echipajul de terapie intensivă mobilă, conștientă, cooperantă, cu multiple traumatisme și va fi transportată la UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași.