Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a precizat, marți, în cadrul unei ședințe la care au participat șefii instituțiilor care asigura siguranta circulatiei, că va solicita, în regim de urgență, o expertiză tehnică a carosabilului de pe DN 28 B, km 51 și 52. Decizia a fost luată după ce pe câteva porțiuni din acest drum au avut loc foarte multe accidente rutiere în ultima vreme.
„Vom solicita în regim de urgență o expertiză tehnică a stării carosabilului de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, urmând ca cei de la Drumuri Naționale să vină cu suplimentarea indicatoarelor și a semnalizării rutiere pe această porțiune de drum. Din informațiile pe care le-am primit în timpul ședinței de la domnul Mihalache acest lucru a și fost realizat de către cei de la Secția de Drumuri Național- județul Botoșani”, a spus prefectul Dan Nechifor.
Printre măsurile propuse pentru reducerea riscurilor în zonă se numără: reabilitarea carosabilului, îmbunătățirea semnalizării rutiere și intensificarea controalelor în trafic pentru prevenirea vitezei excesive și a altor abateri.
Numai în cursul zilei de luni, pe DN 28B au avut loc trei accidente. Șoferii dau vina pe calitatea lucrărilor efectuate pe drumul respectiv și cer ca administratorii drumului să fie trași la răspundere. Pe de altă parte, polițiștii au depistat mai mulți șoferi care circulă pe tronsul respecti fără să respecte regulile de circulație.