O monedă foarte rară, care apărut în anii 1700, la prima unire a Principatelor Române, la comanda armatei rusești, a intrat în colecția lui Gheorghe Iavorenciuc, cel care deține un complex muzeal pe strada Doboșari. Moneda Sadagura a fost donată de un profesor, ea putând fi văzută la Complexul Muzeal Botoșani.
„E un reper din istorie. E din anul 1772, mai ales pentru noi, că a fost prima unire sub ocupație a rușilor. E o monedă rară”, a spus botoșăneanul Gheorghe Iavorenciuc. Iată declarația integrală a acestuia:
Ce sunt monedele Sadagura?
Monedele Sadagura reprezintă un eveniment deosebit în circulaţia monetară a Principatelor în secolul al XVIII-lea. Pe tot parcursul acestui secol au fost singurele monede bătute local şi care au circulat. Punerea în circulaţie a acestor piese în mari cantităţi a perturbat grav economia Principatelor.
Monedele Sadagura au valoarea nominală înscrisă în două sisteme monetare, fapt caracteristic pentru banii de ocupaţie. Reprezentarea valorii în parale, dar şi în copeicile sistemului monetar ţarist, arată clar că monedele de 1 para / 3 denghi şi de 2 parale / 3 copeici bătute la Sadagura au fost emise din iniţiativa şi în folosul direct al autorităţilor ruseşti de ocupaţie. Totuşi, ruşii au evitat apariţia oricărui semn al autorităţii ţariste pe monede, respingînd toate probele cu cifrul împărătesei Ecaterina a II-a. Monedele au avut curs forţat, fiind mult supraevaluate – metalul conţinut valora sub un sfert din cursul oficial. De asemenea, piesele erau mai uşoare decît echivalentele lor din sistemul monetar rusesc.
Avînd reprezentate stemele celor două Principate, monedele au fost o dovadă în plus că aceste ţări erau privite de ruşi ca avînd origine comună şi destin comun.
Monedele Sadagura au fost gîndite de la bun început ca monede locale, şi au avut putere de circulaţie pe teritoriile Moldovei şi Munteniei, dar numai atît timp cît aici au staţionat trupele Imperiului Ţarist.
Utilizarea pe scară largă a monedelor de aramă a reprezentat o noutate pentru Moldova şi pentru Muntenia, care nu avea cum să fie primită cu entuziasm de locuitori. În Principate circulau practic numai monede de aur şi de argint, în general numai monedele false fiind de aramă.
Monedele de aramă de 1 para / 3 denghi şi de 2 parale / 3 copeici avînd reprezentate stemele Moldovei şi Valahiei au fost bătute în anii 1771-1774 la comanda armatei ruseşti, care în timpul războiului ruso-turc purtat între 1768 şi 1774 ocupase cele două Principate. Împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei îşi înzestrase armata cu un buget frumos pentru acest război, dar acesta s-a dovedit insuficient. Acest fapt a condus la emiterea de monede de aramă, a căror valoare nominală nu era acoperită decît în mică măsură de valoarea metalului şi a căror circulaţie a fost impusă populaţiei româneşti din Moldova şi din Muntenia contra produselor pămîntului.
Valoarea monedelor este dublă: mai întîi este exprimată în parale, paraua fiind o diviziune a leului de calcul utilizat în Ţările Române, dar şi o monedă mică turcească ce a circulat în Principate alături multe alte monede europene, iar apoi în denghi sau kopieki (copeicile de mai apoi). Motivul invocat cel mai adesea pentru justificarea acestei emisiuni este lipsa acută de monedă măruntă. Un altul, de a obişnui populaţia cu banii ruseşti, şi în acelaşi timp cu cursul de schimb impus, care era afişat implicit pe fiecare monedă. Rusia a aplicat această politică şi altor ţări pe care le cucereau sau pe care aveau de gînd să le cucerească, bătînd monede cu valoarea exprimată dublu şi două legende cel puţin pentru Polonia, Finlanda şi Georgia.
Ce este interesant de observat este că în nici un alt caz Rusia nu a bătut monede pentru DOUĂ ţări odată: legenda de pe avers spune „MONEDĂ MOLDOVENEASCĂ ŞI VALAHĂ”. Moldova şi Ţara Românească erau desigur legate de moştenirea comună, limbă, religie şi suzeranitate turcească, totuşi în secolul al XVIII-lea erau ţări distincte.
Cert este că împărăteasa Ecaterina a II-a Rusiei nu recunoştea faptul că principatele erau populate de români moştenitori ai vechilor romani, fiindcă în ianuarie 1769 a dat un manifest adresat „tuturor noroadelor slavoneşti de legea pravoslavnică ce se află sub stăpînirea turcească”, manifest scris în româneşte, greceşte şi sîrbeşte. În 1770 ţarina iniţiase discuţii diplomatice cu Austria, în vederea unirii Principatelor Române într-un „Regat Dacic”, stat-tampon unde urma să domnească un principe agreat de cele două imperii creştine învecinate. Desigur, ideal pentru Rusia era ca acest regat să fie condus de un descendent al Ecaterinei a II-a sau de un favorit al ei, ca pas premergător anexării la Imperiul Ţarist.
