Lucrările de reabilitare în școlile botoșănene se vor finaliza în cursul acestui an, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.
Potrivit acestuia, la Școala 7 Botoșani, Școala 10 Botoșani și Școala 12 Botoșani, lucrările sunt realizate în proporție de 90%, iar cele mai întârziate lucrări sunt la Liceul Pedagogic Botoșani.
”Din discuțiile pe care le-am avut cu constructorii care lucrează la școlile din municipiul Botoșani, o întârziere o găsim la Liceul Pedagogic, în rest constructorii au spus că vor termina în cursul acestui an toate unitățile de învățământ și elevii se vor întoarce în școlile lor. Unii mai repede, alții mai târziu, dar pe parcursul anului școlar vom intra în normal. Școala 7 din Botoșani este în procent de 90% realizată, avem Școala 10, Școala nr 12, școli care sunt în proporție mare realizate. La Școala nr 7 copii sunt deja în acele corpuri, la Școala 10 la fel, nu știm la Școala 12 dacă vor reuși să doteze cu mobilier ca să se mute în corpul de școală”, a declarat Bogdan Suruciuc.