Săptămâna viitoare încep probele de competențe ale examenului de Bacalaureat. Șeful IȘJ spune cum va decurge examinarea în liceele botoșănene, în paralel cu cursurile

Bogdan Suruciuc, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, dă asigurări că nu vor fi probleme în cea ce privește desfășurarea probelor de competențe ale examenului de Bacalaureat. Acestea vor începe pe 27 ianuarie și se vor încheia pe 7 februarie, la nivelul județului Botoșani fiind înscriși un număr de 2.257 de elevi.

Suruciuc susține că în unitățile de învățământ, unde vor susține elevii probele orale, se va reface orarul, astfel încât să fie profesori și la orele de curs, și la evaluarea competențelor la bacalaureat. Probele de competențe se vor ține atât dimineața, cât și după-amiază.

În momentul în care dăm drumul la planificarea acestui examen, apar  tot felul de inconveniente și piedici pe care noi trebuie să le rezolvăm și să ne asigurăm ca toți elevii să poată să dea aceste probe. La nivelul județului Botoșani nu vor fi probleme în organizarea acestor programe, chiar dacă în municipiul Botoșani avem relocate școli care sunt în reabilitare. Nu este nicio problemă în organizarea acestui examen. Școlile vor reface orarul în așa fel încât să avem profesori care vor evalua la competențe, profesori din școală sau alte școli”, a precizat Bogdan Suruciuc.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *