Stimați locuitori ai Comunei Mihai Eminescu, având în vedere nivelul ridicat al majorărilor de întârziere datorate bugetului local de către contribuabilii, atât persoane fizice cât și persoane juridice, pentru stimularea plății debitelor restante, persoanele fizice și juridice beneficiază de reducere de 10% la plata integrală a datoriilor până la data de 31 martie 2025 (pentru sumele mai mari de 50 lei pe sursă).
Astfel, Primăria Comunei Mihai Eminescu, invită toți contribuabilii comunei, persoane fizice și juridice să achite, conform Codului Fiscal și a
H.C.L.-urilor de aprobare a taxelor, atât restanțele din anii anteriori cât și obligațiile ce le revin pe anul în curs.
Primăria Comunei Mihai Eminescu anunță contribuabilii că își pot achita obligațiile fiscale prin intermediul sistemului național electronic de plată de pe site-ul GHIŞEUL.RO
Pentru crearea contului, persoanele fizice trebuie să dețină un card bancar valid.
- Pașii pentru crearea contului pentru persoanele fizice:
Accesare www.ghiseul.ro -> creare cont -> completare cu CNP-ul solicitantului -> completare date CARD BANCAR al solicitantului.
După validarea Cardului Bancar se va introduce o adresă de e-mail prin intermediul căreia solicitantul va primi un USER și o PAROLĂ (pe care le va schimba la prima conectare).
Odată creat contul, persoana fizică va accesa www.giseul.ro și va completa pe prima fereastră user-ul și parola primită pe adresa de mail.
După autentificare se vor putea consulta datoriile pe fiecare sursă de venit, atât debite cât și rămășițe (folosind butonul DETALII ).
- Pentru obținerea accesului pe platforma GHIŞEUL.RO, persoanele juridice trebuie să solicite în scris datele de acces la sediul Primăriei.
Reamintim cetățenilor că plățile pot fi efectuate la sediul instituției atât în numerar cât și cu card bancar prin POS.
Totodată primăria comunei anunță că, prin aparatul de specialitate, se demarează procedura de executare silită pentru contribuabilii care figurează cu plăți restante.
COMUNA MIHAI EMINESCU,
JUDEȚUL BOTOȘANI