Un tânăr din Botoşani a fost condamnat pentri tentativă de omor, după ce a lovit cu o rangă pe un alt bărbat. Botoșăneanul Ionuţ Iulian Chiriac a fost condamnat de Tribunalul Botoşani la cinci ani de închisoare pentru o faptă comisă în noaptea de 4 spre 5 iunie 2024, în momentul în care atât agresorul, cât și victima se întorceau de la un bar din Corni.
Pe fondul unui conflict spontan iscat între cei ei, tânărul de 22 de ani a pus mâna pe o rangă și l-a lovit în cap pe celălalt bărbat, în vârstă de 44 de ani. Agresorul a fost reținut imediat după comiterea faptei pentru tentativă de omor. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Mavromati Botoșani, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Atât agresorul, cât și victima se aflau într-o avansată stare de ebrietate.
Solutia pe scurt:
Condamnă pe inculpatul Chiriac Ionuţ-Iulian pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 rap. la 188 alin. 1,2 din N. Cod Penal, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod pen. cu referire la art. 68 alin. 1 lit. c Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Sorohan Florin-Cristinel ori de a se apropia de aceasta, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod pen. cu referire la art. 65 alin. 3 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Sorohan Florin-Cristinel ori de a se apropia de aceasta, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea nr. 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Chiriac Ionuţ-Iulian în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Chiriac Ionuţ-Iulian prin Încheierea nr. 199 din 25 iulie 2023 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 1708/40/2023/a1.1 al Tribunalului Botoşani, definitivă la data de 28.07.2023, măsură pe care o menţine. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării la domiciliu de la 05.06.2023 şi până la data de 28.07.2023. În temeiul art. 19 şi art. 25 alin. 1, art. 397 alin. 1 Cod proc. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Sorohan Florin-Cristinel şi, în consecinţă, obligă inculpatul Chiriac Ionuţ-Iulian la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă cu titlu de daune morale