O actriță, în vârstă de 25 de ani, din Botoșani, este în rolul principal în cel mai nou serial tv. Karina Jianu, este protagonită în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”. Tânăra este absolventă a U.N.A.T.C. I.L. Caragiale Bucureşti, la clasa prof. George Ivaşcu, promoţia 2024. Este pasionată de dans contemporan, yoga, baschet, dar și echitație. Născută în Botoșani, actrița povestește că adaptarea la viața din București a fost ușoară, visul ei fiind acela de a trăi într-un oraș mare.
Serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, semnat de Ruxandra Ion, a avut premiera pe 9 ianuarie. Telespectatorii vor urmări povestea unei protagoniste curajoase și care, în urma unui test genetic, își găsește mama chiar în persoana celei la care se aștepta mai puțin. Rolurile principale sunt jucate de Karina Jianu și Vlad Udrescu, care sunt gata să ne poarte într-o călătorie emoționantă.
„Într-un fel a fost ce-mi doream de la începutul liceului, pentru că fiind un oraș mic, nu prea ai ce face în timpul liber și tot timpul când mergeam cu teatrul prin festivaluri și veneam în București, eram: vreau să fiu aici, vreau să fiu într-un oraș mare! De asta pentru mine a fost foarte ușoară mutarea’, a declarat tânăra pentru ciao.ro.
Prin rolul din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN’, actrița își face debutul pe marele ecran. În perioada facultății, însă, a mai jucat în scurtmetraje și piese de teatru, unde și-a demonstrat talentul și versatilitatea. Actrița îi dă viață personajului Ana Popa, o tânără determinată, deşteaptă şi plină de energie, o învingătoare care cucereşte prin simplitatea ei, potrivit Viva.ro. Abandonată încă de la naştere, Ana a locuit întreaga viaţă într-o casă socială, alături de alţi tineri ca ea. Momentul în care decide să îşi facă un test ADN, din banii strânşi, va declanşa intriga serialului.
„Nu voi uita niciodată momentul în care doamna Ruxandra m-a chemat în sală să mă anunțe că am luat castingul și momentul în care m-a întrebat dacă știu de ce am fost chemată. I-am răspuns instinctiv că nu îmi fac așteptări în viață și dumneaei m-a întrebat dacă vorbește Karina sau Ana. Fără așteptări am început și filmările (așteptări de la mine către propria persoană erau cu tona, dar către ceilalți nu) și am rămas impresionată de cât de frumoși sunt toți oamenii cu care mă văd în fiecare zi. Începând de la echipă, continuând cu cei doi regizori, Iulia și Andrei, care sunt niște îngeri păzitori ai platoului de filmare şi sfârșind cu colegii mei, de care mă bucur mereu. Apreciez șansa să pot juca cu ei! Vlad este precum o rază de soare care mă face mereu să zâmbesc!”, dezvăluie tânăra actriţă pentru sursa citată.
Piesele de teatru:
Double Fiesta (regia Andrea Gavriliu)
Iubiri senile (regia Michele Modesto Casarin) sau
Dreptate pentru un criminal
Scurtmetraje:
Blocada
Noaptea de vineri a Milenei
Lungmetraje:
Hoţii de subiecte