Una dintre cele mai frumoase mănăstiri din județul Botoșani va fi restaurată

Una dintre cele mai frumoase mănăstiri din județul Botoșani va fi restaurată. Mănăstirea Cozancea, din localitatea Sulița, județul Botoșani, a demarat implementarea unui proiect privind „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

Proiectul este cofinanțat de Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin Apelul de finanțare din Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea TMI-IV/2024, subprogramul Acțiuni tematice „Edificii de cult”/„Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice”, potrivit doxologia.ro

Valoarea finanțării nerambursabile este de 245.400 de lei, iar perioada de implementare a proiectului este între 09.12.2024 și 30.11.2025.

Obiectivul general al proiectului este elaborarea documentației tehnico-economice pentru restaurarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Cozancea, și promovarea valorii culturale a acestui obiectiv de patrimoniu la nivelul comunității locale din comuna Sulița, județul Botoșani.

Parteneri în cadrul proiectului sunt: Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița, Centrul Cultural Misionar „Doxologia” al Arhiepiscopiei Iașilor și Asociația Eco Travel.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *