Un incendiu s-a produs, marți, într-o gospodărie din localitatea Rădăuți Prut. O anexă, lipită de casă, a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, după ce mai multe materiale combustibile s–au aprins de la soba supraîncălzită. În momentul producerii evenimentului, proprietara nu era acasă. Când s-a întors, aceasta a observat că bunurile din bucătăria de vară ard mocnit și a sunat după ajutor.
Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere, dar și pompierii voluntari din Rădăuți Prut. Aceștia au constatat faptul că ardea anexa și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă, arată Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Pentru evitarea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani vă recomandă:
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu supraîncălziți soba;
✔ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
✔ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.