Un tânăr este cercetat de poliţişti după ce a încercat să-i păcălească cu un permit fals. Joi, în jurul orei 10.20, a fost depistat în trafic, pe Calea Națională din municipiul Botoşani, autoturismul condus de L. I. de 28 ani, din comuna Vorniceni, judeţul Botoşani.
Bărbatul a prezentat polițiştilor un permis de conducere eliberat la data de 10 octombrie 2007, însă, întrucât existau suspiciuni legate de veridicitatea documentului, poliţiştii au efectuat verificări suplimentare, stabilindu-se că în fapt, L.I. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
Tânărului i s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi uz de fals, urmând a se dispune soluţie procedurală.