Am plecat de la Iași spre Botoșani. De la cald… la un strop de zăpadă. Am oprit în Vorona Mare și, mai mult decât zăpada, ne-au atras pașii. Urmele de pași prin zăpadă. Pași de copii care duceau, aproape de finalul unei săptămâni încărcate de școală, spre biserică. De ce ar merge vinerea după prânz copiii la biserică? Ce anume i-ar motiva să lase ghiozdanele acasă și să pășească spre Casa Domnului și a satului?
Am găsit, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vorona Mare, sfinți și copii. Am intrat într-o atmosferă de zumzet și de tihnă, de sobrietate și de bucurie, de emoții inocente și de bună organizare. Mai mari și mai mici, copiii se așteptau și se întâmpinau cu zâmbet. Fiecare avea ceva de împărțit: un biscuite, o veste, o strofă, un vers, o nedumerire, o explicație, un aha. Și toți aveau o misiune comună: încă o repetiție. Îi așteptau colindele. Și planuri pentru următoarele spectacole. Părintele. Și bradul ce se dorea a fi împodobit. Îi aștepta Dumnezeu și îi privea cuminte din iesle. Un Împărat și un Prunc înconjurat de prunci: Nicoleta, David, Ștefania, Teodora, Andreea, Andrei, iar David, iar Teodora, Paula, Anastasia, Andrada, Oana, Alessia, Antonia, Isabela, Daria, Ioana, Maria… și pomelnicul continuă.
„Corișorul acesta al nostru este a șasea generație de copii. De 21 de ani, de când am venit în parohie – prima și singura mea parohie – m-am ocupat de copii. Pentru că asta sunt și eu, un copil cu barbă”, povestește părintele Olivian-Mihai Sandu. Își privește copiii și-i saltă inima de bucurie. E… pur și simplu, fantastic! De curând, s-a întors cu grupul de tineri din Anglia. Acolo a avut câteva spectacole și tabere organizate în parohiile românești. Acum, e alături de „gâgâlici”, cum le spune. Copii veniți de un an la cor, copii veniți de șase, șapte ani… copii mici și copii care au crescut și au devenit cei mai mari dintre cei mai mici – aflați la intersecția dintre corul „gâgâlicilor” și corul celor care au ajuns deja în țări străine. Cu toții au găsit, prin cor, o punte spre lume. Din lumea satului și dintre zidurile bisericii spre săli de spectacole și public din Botoșani, Iași, Cluj, București, Timișoara. La fel ca lista de nume… lista de locuri prin care s-a colindat continuă… și rămâne deschisă.
Părintele Olivian își pregătește chitara și dă tonul. Apoi, zumzetul din biserică devine un singur glas. Ce glas! E… pur și simplu! Precum numele corului. „Aveți în față niște copii simpli. Nu artiști, nu un cor de profesioniști. De aceea se și numesc «Pur și simplu». Pentru că ei sunt puri și simpli. Ce au în suflet, aia vă dau. Ei nu vă mint, nu joacă la două capete. Sunt curați la suflet și modul lor simplu de a fi dă valoare și complexitate”.
Te-ai aștepta să auzi colindele tipice unor copii – cântecele moderne, care mai exagerează, uneori, în ton și în veselie. Însă e mare surpriza să vezi că-n mapa cu aproape 30 de colinde sunt versuri de la Cenaclul Flacăra și de la Tudor Gheorghe, de la Ștefan Hrușcă și Paula Seling. Sunt versuri profunde rostite, pur și simplu, în glas melodios de copii care-ți deschid sufletul și ți se așază la inimă. „Noi am surprins Crăciunul diferit. Copiii sunt foarte receptivi să-l înțeleagă și versurile acestea atât de frumoase și atât de puțin cunoscute, din păcate, sună altfel din gura lor. Transmit! Dau o emoție extraordinară către public. Astfel, spectacolul nostru se leagă ca o poveste frumoasă. Venim și-L aducem pe Hristos și-L împărțim pe Hristos cu toți cei care ne ascultă. La un moment dat, dăm impresia că se termină spectacolul – dar atunci începe partea a doua. Și mai există și o a treia parte! Copiii aceștia pot susține un spectacol de două ore și vă promit că nu aveți timp să vă plictisiți”, spune cu entuziasm părintele Olivian Sandu.
E rodul muncii sale acolo, dar nu-și atribuie vreun merit, ci doar dă slavă lui Dumnezeu că, urmând slujirea preoțească, dar și dragul său de muzică, a avut șansa de a da și altora șansă. O posibilitate de evadare din munca și din rutina zilnică, din drumul bătătorit de treburi specifice, mai ales acum mulți ani, copiilor de la sat. A împrietenit copiii între ei, copiii cu muzica și copiii cu Dumnezeu. „Prin cor am câștigat copiii, prin copii am câștigat părinții” – vorba aceasta rezumă, într-o propoziție, o viață și o misiune.
Odată pornit, mecanismul acesta nu se mai oprește. E ca un bulgăre bun care coboară valea, crește și sporește. De aceea, părintele nu-și face griji să mai lase copiii să repete și singuri. Are încredere. Și are urmași. Alessia e în clasa a IX-a și coordonează deja un cor de 40 de copii cu chitare. Oana e în clasa a VIII-a și, pe lângă pregătirea ei pentru Evaluarea Națională, este și interpretă de muzică populară, vine și la cor. Cele două fete nu se desprind încă de „gâgâlici” – dar au fost de curând și în Anglia, cu grupul de tineri. Sunt responsabile și fericite în misiunea lor și lucrează ca niște surori. De fapt, Oana a venit prima dată, acum mulți ani la cor, ca soră mai mică a Roxanei – iar de câțiva ani vine alături de Andrada, mezina familiei. Nu e un caz unicat. Mai sunt frați în cor în prezent, dar și în generații diferite, care au primit și-au urmat pasiunea pentru cântec și pentru timpul petrecut la biserică. „Nu e doar religie. Este și joacă, și responsabilitate, și organizare, și timp petrecut împreună. Toate astea ne fac să nu simțim greul și să ne bucurăm. Să ne dorim să mai avem energie și pentru asemenea activități”, explică Oana.
Ceilalți o susțin. „Îmi place să vin aici. E mult de învățat, dar mă bucur și de stat alături de copii”, spune David. „Eu am vrut mereu să cânt, dar nu singură. În cor mă simt bine. E muncă de echipă”, adaugă Andreea. „Am fost la multe concerte. Lumea ne ascultă, se bucură, ne aplaudă. Mie îmi place și vin de drag aici”, mărturisește Andrada. „E muncă și e seriozitate. Tot ca la școală, e un program. Dar e și relaxare, pentru că faci ceva plăcut și te încarci de energie”, completează Teodora. „Surorile noastre mai mari au fost în Anglia, acum, de curând. Eu cu fratele meu suntem în corul celor mici – dar vom crește și noi și vom face în continuare activități frumoase alături de părintele”, e convinsă Nicoleta.
Alessia zâmbește un pic amar: „Erau mulți copii în generațiile trecute. Dintre primii de care s-a îngrijit părintele acum au familii și, la rândul lor, copii. Dar în sat rămân din ce în ce mai puțini copii și tineri. Acesta e dezavantajul satului. Sper, totuși, corul să poată rămâne activ mult timp de acum înainte, că ar fi păcat să se piardă o tradiție atât de frumoasă”.
Cu bucurie și conștiinciozitate, cu asumare a misiunii, dar și cu lăsare în voia lui Dumnezeu, părintele Olivian Sandu și copiii săi își urmează calea. Și repetițiile. Căci în ziua imediat următoare după ce i-am întâlnit, cu toții au plecat la Câmpulung, unde aveau spectacol.
Pe drumuri și cu bucurie mereu sunt, parcă, într-un prezent continuu. Și cu multe amintiri adunate în traistă și în inimă. Parcă mai ieri corul „Pur și simplu” de la Vorona Mare urca pe scena de la Iași, în cadrul Concertului de Colinde pe care Mitropolia Moldovei și Bucovinei l-a organizat în 2023.
Cei mici și părintele Olivian sunt, de asemenea, o prezență obișnuită la Reședința Mitropolitană din Iași. O prezență care fericește de fiecare dată gazdele – Înaltpreasfințitul Părinte Teofan sau Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul și pe toți cei aflați la acel moment special, să asculte colindătorii.
Perioada de repetiție a colindelor se încheie. Sărbătoarea Nașterii Domnului vine. Și vin acasă, la Vorona Mare, mulți copii și foști copii din cele șase generații ale părintelui. Se întorc din țară și din străinătate să-și viziteze părinții și bunicii. Și biserica. Și părintele! „Ne adunăm o gașcă mare și, după Sfânta Liturghie, mai rămânem mult timp în biserică și cântăm din toți bojocii! Cântăm de drag, de dor, de bucurie. Facem propriul nostru concert de Crăciun la cea mai frumoasă întâlnire”, povestește părintele și îi tremură glasul de emoție. E obosit, dar se roagă lui Dumnezeu să poată merge mai departe. E conștient de investiția extraordinară pe termen lung, de echipă, de familia mare pe care și-a format-o.
„N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cât colindele colindă
Și copiii sunt acasă.
Cum și astăzi ne întoarcem
Și pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, țară și colinde.
Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roșii,
Hei, primiți-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoșii.”
(Fragment din „Colindul colindelor” – de Adrian Păunescu)
Articol și foto preluate de pe Doxologia
