Prefectul a dispus controale la firmele de transporturi călători

Prefectul Cristian Roman
Prefectul Cristian Roman

Firmele de transporturi călători din judeţul Botoşani vor fi verificate de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Autoritatea Rutieră Română, urmare a unei dispoziţii a prefectului Cristian Roman. Controlul se va efectua după ce reprezentantul unui sindicat din Botoşani a ridicat problema nerespectorii timpilor de mers a transportatorilor.

Cei de la ARR au făcut o analiză şi, într-adevăr, aceste lucruri se pot întâmpla pe traseele a căror lungime este mai mică de 50 km. Pe aceste trasee nu se impune respectarea timpilor de condus şi de odihnă. Am dat o dispoziţie  şi Inspectoratului Teritorial de Muncă ca, începând de luni, cele două instituţii să efectueze verificări la toate firmele care îşi desfăşoară activitatea pe trasee sub 50 km, acestea fiind cu acest potenţial risc şi există această scăpare. El poate să facă 20 de ore pe zi, de dimineaţă la 5 până a doua zi„, a spus prefectul.

Firmele care fac astfel de trasee vor fi ţinta controlului dictat de prefect. Verificare se va derula timp de o săptămână.

One thought on “Prefectul a dispus controale la firmele de transporturi călători

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Cine e patron cu relatii va continua sa ignore legea asa cum au facut-o si pana acum.Vor cadea cei mici de ochii lumii.C-asa-i in Romania noastra…hotii ii verifica pe hoti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *