Beatrice, polițista de 23 de ani, care a murit în noaptea de 19 spre 20 decembrie a.c., într-un accident pe drumul european DE 58, în afara localității Cotu, era fiica unui fost polițist de proximitate, Vasile Bracău.
„Din primele verificări a reieșit faptul că un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din județul Suceava ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu alt autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din orașul Flămânzi. În urma impactului tânăra de 23 de ani, agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Flămânzi, a decedat. Conducătorul auto, de 22 de ani, a fost testat alcoolscopic și pentru depistarea substantelor psihoactive, rezultatele fiind negative”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările producerii accidentului.
Beatrice a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, Câmpina, în luna octombrie 2022 și își desfășura activitatea în cadrul Poliției Orașului Flămânzi. În timpul producerii accidentului aceasta se afla în timpul liber și se îndrepta spre casă.