Infecția COVID 19, care a lovit și în copii, a lăsat urmări asupra acestora. Potrivit medicului Geanina Georgiana Hamza Lalău, șefa Secției Pediatrie 1 din cadrul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, sunt copii care au dezvoltat boli cu consecințe grave în urma COVID 19.
”Ca și patologii foarte importante avem sindromul hemolitic uremic post Covid. Aceasta este o reală problemă, dar avem susținerea Centrului universitar de la Iași, a doamnei profesor Miron, doamnei conferențiar Stârcea, care rezolvă aceste cazuri care ne depășesc pe plan local, întrucât se impune dializă, se impune hemodializă și atunci, le mulțumesc. Doamnele doctor sunt mentorii noștri, care ne-au crescuit, ne-au educat medical și astfel reușim și cazurile care sunt severe să le dăm o șansă care este foarte importantă că într-un final supraviețuiesc. Am avut cele mai mule cazuri de sindrom hemolitic și uremic din ultimii un an jumătate- doi, iar Covid a fost singura cauză descoperită. Pot să fie foarte grave, sunt amenințătoare cu moarte. Trebuie inițiat cât mai rapid dializa, la asta se rezumă practic.”, a declarat medicul Geanina Georgiana Hamza Lalău.
Tot în urma infecției cu COVID sunt copii care au dezvoltat și pneumonie lobară. Și aici, spune medicul botoșănean, cazurile sunt tot mai multe.
”Sunt foarte multe pneumonii lobare. În ultimul an ponderea pneumoniilor lobare a fost imensă. Comparativ cu anii trecuți, unde o pneumonie lobară apărea o dată la șase luni un singur caz, acum cam toți copii au opacități, drept dovada pneumonie lobară și cu siguranță sunt în cadrul unei viroze netratate corespunzător sau nebăgate în seamă sau asimptomatic. Asta poate fi o sechelă pe partea respiratorie”, a precizat Geanina Georgiana Hamza Lalău.