Un șofer a fost prins băut la volan după ce i-a luat foc mașina în trafic, la Botoșani. Este vorba despre șoferul autoturismului care a ars marți, în municipiul Dorohoi. După ce pompierii au stins incendiul, polițiștii l-au testat pe șofer cu etilotestul.
„În urma deplasării la fața locului a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana un tânăr, de 22 de ani, din județul Suceava. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează reprezentanții Poliției Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.