FOTO Necaz pentru o familie de botoșăneni, în prag de sărbători. Casa i-a luat foc

Necaz pentru o familie de botoșăneni, în prag de sărbători! O casă de pe strada Colonel Vasiliu din municipiul Dorohoi a luat foc, marți după-amiază, cel mai probabil din cauza coșului de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Vecinii au observat incendiul și au sunat după ajutor, la 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau acoperișului casei și bunurile din camera centralei, bucătărie și un dormitor. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit mai bine de două ore. Au fost salvate și protejate de foc bunurile din alte patru încăperi, o casă din aceeași gospodărie, locuința vecinilor, dar și o autoutilitară.

Urmareste-ne pe Google News

Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani vă reamintește:

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *