FOTO A doua ediție a concertului de colinde „Hristos Se naște, Slăviți-L!”, la Victoria – Stăuceni

foto doxologia

Sâmbătă, 14 decembrie, biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria a găzduit a doua ediție a concertului de colinde intitulat „Hristos Se naște, Slăviți-L!”. Evenimentul, devenit deja o tradiție, a adunat creștini din localitate și din împrejurimi, care au petrecut două ore în rugăciune și cântec de colind.

Au încântat publicul glasurile calde și armonioase ale mai multor coruri:

  • Grupul vocal „Datina” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, condus de prof. Mariana Ichim Hodan;

  • Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” și corul psaltic „Filotheos” al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, coordonate de prof. Gheorghiță Bulboacă;

  • Grupul vocal al Parohiei Siliștea – Stăuceni, condus de părintele paroh Alexandru Coșofreț;

  • Corul „Sfântul Nectarie de la Eghina” al Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Blândești, sub îndrumarea prof. George Brânzei;

  • Grupul vocal „Teoctist Patriarhul” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Victoria, coordonat de preoteasa Anamaria Azamfirei.

  • Momentul artistic a fost completat de interpretările emoționante ale tinerilor Matei și Sofia Azamfirei, ale preotesei Anamaria Azamfirei și ale cântărețului parohial Andrei Ciobanu.

Concertul, organizat în colaborare cu Primăria Comunei Stăuceni și Școala Gimnazială Nr. 1 Stăuceni, a fost o pregustare a Nașterii Domnului, întărind legăturile comunității prin frumusețea colindelor – adevărate rugăciuni cântate.

La final, organizatorii au mulțumit participanților și tuturor celor implicați în buna desfășurare a evenimentului, exprimându-și dorința ca această tradiție să continue și în anii următori: „Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne întâlnim și la alte ediții ale acestui minunat eveniment din viața comunității noastre!”, noteaza Doxologia.ro

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *