Cele două fetiţe de 2, respectiv 8 ani, s-au ales cu arsuri grave, după ce o butelie a explodat chiar în camera în care se aflau. Starea lor era extrem de severă, atfel că micuţele au fost transportate cu avionul SMURD, la Spitalul de urgenţă pentru copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.
Incidentul cumplit a avut loc în satul botoşănean Hilişeu-Crişan. Potrivit observatornews.ro, copila de doi ani a rămas singură în bucătăria casei, când cea mare a venit din vecini în vizită la ea. În încăpere funcționa o plită alimentată cu gaz de la o butelie, însă la un moment dat unul dintre ochiuri a rămas deschis, fără flacără. La scurt timp, gazul s-a acumulat rapid în cameră, iar o sobă aprinsă din apropiere a declanșat explozia devastatoare.
Deflagrația a cuprins bucătăria în câteva clipe, afectând grav trupurile celor două fetițe. Familia micuţei de 2 ani, care se afla în camera alăturată, a încercat să stingă flăcările pentru a le scoate pe copile cât mai repede din încăpere.
„Fata mea dormea. Am auzit flăcările, că ieşea fum. Şi atunci s-au dus repede ajutoare, au stins flăcările şi-au luat fata”, spune Niculina Tătaru, mama uneia dintre fetiţe.
Membrii familiei au sunat în disperare la 112, iar cele două copile au fost preluate de echipajele de ambulanță și transportate inițial la spitalele din Dorohoi și Botoșani, cu arsuri pe 60%, respectiv 40% din corp.
„Am preluat o pacientă de 8 ani. Aceasta prezenta arsuri de gradul lll, extremitate cefalică, membre inferioare şi superioare. A necesitat protezarea căilor aeriene”, a declarat Dănuț Panaitescu, medic SMURD, pentru sursa citată.
Starea lor era, în continuare, extrem de gravă, astfel că micuţele, intubate și monitorizate constant, au fost preluate de pe Aeroportul din Suceava și transportate cu avionul SMURD la București, pentru îngrijiri medicale de specialitate.