Prichindeiii din grădinițele din județul Botoșani s-au întrecut în colinde, urături și dansuri specifice Anului Nou la Festivalul – Concurs Regional „Obiceiuri și tradiții de iarnă”. Evenimentul, coordonat de Grădinița cu Program Prelungit Nr.6 Botoșani, a ajuns la a XIV-a ediție, și a reunit, vineri, la Palatul Copiilor din Botoșani alaiuri de la mai multe instituții școlare.
Au participat preșcolarii de la: Grădinița cu Program Prelungit Nr.6 Botoșani, Grădinița cu Program Prelungit Nr.4 Săveni, Grădinița cu Program Normal Cristești, Grădinița cu Program Normal Coștiugeni, Grădinița cu Program Prelungit Nr.23 Botoșani, Grădinița cu Program Prelungit Nr.15 Botoșani, Grădinița cu Program Prelungit Nr.22 Botoșani, Grădinița cu Program Prelungit Șotron, Grădinița cu Program Prelungit,,Sfânta Maria” Botoșani, Grădinița,,Micii cercetași” Botoșani, Liceul de Artă,,Ștefan Luchian” Botoșani.
Potrivit organizatorilor, evenimentul promovează cunoaşterea şi valorificarea patrimoniului de datini şi obiceiuri păstrate în timp şi practicate cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou.
Din juriu au făcut parte personalităţi ale județului nostru. Președintele juriului a fost inspector școlar pentru Educație Timpurie, prof. Agavriloaei Anca, iar membri: inspector școlar pentru Educație Permanentă și Activități Extrașcolare, prof.Zală Gina Florentina, director Grădinița cu Program Prelungit Șotron, prof.Avădăni Adriana, director Biblioteca Județeană Botoșani, Iacob Ersilia, profesor canto – interpret muzică populară Lucia Sacaliuc. Prezentatoarea festivalului a fost îndrăgita educatoare Luminiță Roberta.
Frumusețea costumelor, colindelor, dansurilor tematice, a strigăturilor și urăturilor a fost pusă în valoare de micii păstrători ai obiceiurilor și tradițiilor de iarnă. Pe lângă premiile obținute, cei mici s-au bucurat de aprecierile tuturor celor prezenți. Chiar dacă au mai avut emoții s-au bucurat să se afle pe scenă alături de colegii lor, în aplauzele părinților și nu numai.