Un medic atrage atenția asupra bolii X, cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

Fostul manager al Institutului Marius Nasta din Bucureşti, Beatrice Mahler, atrage atenţia, marţi seară, asupra pericolului reprezentat de Boala X, pe care medicii o privesc cu mare atenţie.

Potrivit medicului specialist, s-au înregistrat în lume deja 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri, adică o rată de deces de aproape 15%. Mahler afirmă că populaţia trebuie protejată, dar, în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, acestă informare nu s-a primit şi îl acuză pe ministrul Alexandru Rafila că are alte priorităţi, nu sănătatea publică.

Care sunt simptomele

BOALA X. Nu este un joc şi nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internaţională o priveşte cu mare atenţie. Până acum ştim că se transmite prin aer. Simptomele seamănă în primele zile cu gripa. Adică: febră, dureri de cap, tuse, dificultăţi de respiraţie. Ulterior apare anemia severă, care necesită transfuzii de sânge. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri. Congo, căci acolo a apărut boala X, a cerut ajutor internaţional pentru pacienţi, dar şi pentru a identifica cine produce boala”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Beatrice Mahler.

Fostul manager de la Institutul Marius Nasta afirmă cu nu doreşte să inducă panică, dar crede că oamenii din România trebuie protejaţi.

Haosul zilelor actuale nu înseamnă protecţie. Dar poate asta se doreşte: HAOS…Sunt medic în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, iar acestă informare nu am primit-o, deşi World Health Organization (WHO) atrage atenţia că vorbim de o afecţiune respiratorie. Poate nu se consideră important ca spitalele să fie pregătite pentru situaţii dificile. M-am întrebat dacă strategia Ministerul Sănătăţii – România este cea de a atenţiona populaţia….am căutat… nu am găsit nimic. Domnul Ministru Prof. Dr. Alexandru Rafila are alte priorităţi, sigur nu sănătatea publică”, a mai scris Mahler pe Facebook.

Ea afirmă că, la începutul pandemiei, a fost întrebată o singură datăm care este părere ei.

„Am subliniat că trebuie informare şi nu panică, că trebuie să avem spitale pregătite şi noi nu eram…şi nu suntem nici acum… cu tristeţe am constatat atunci că părerea mea nu a contat, iar consecinţele au fost devastatoare pentru încrederea oamenilor în medici şi nu numai. Congo pare departe, este o poveste de pe un alt continent, nivelul de alarmă internaţional este scăzut pentru România, însă informarea este esenţială şi obligatorie pentru instituţiile statului, către noi medicii şi către toată populaţia României”, a mai transmis Beatrice Mahler.

Sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *