Arestat în timp ce era internat în spital. Un bărbat din Botoşani este acuzat că şi-a incendiat partenera de viaţă

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost arestat, vineri, în timp ce era internat în spital.  Botoşăneanul este acuzat că, în urmă cu două săptămâni, şi-a incendiat partenera de viaţă, pe care o stropise cu benzină. Cazul s-a înregistrat în comuna Truşeşti.

În seara zilei de 22 noiembrie, între femeia de 48 de ani și concubinul său, de 51 de ani, a avut loc un conflict, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, împrejurare în care acesta din urmă ar fi stropit-o cu o substanță inflamabilă, apoi i-a dat foc, provocându-i leziuni.

Ulterior acestui eveniment, bărbatul, Sorin Vrînceanu, a ajutat-o pe victimă, reușind să stingă flăcările. Ambele persoane au primit îngrijiri medicale ca urmare a leziunilor suferite. Bărbatul se afla, vineri, internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, unde a primit mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis de Tribunalul Botoşani. El este acuzat de comiterea infracțiunii de violență în familie sub forma tentativei de omor.

Urmareste-ne pe Google News

Solutia pe scurt:

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani la data de 06.12.2024 în dosarul nr. 284/142/P/2024. În baza art. 202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, art. 226 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală şi art. 225 alin. 4 C.pr.pen.,, dispune arestarea preventivă în lipsa inculpatului VRÎNCEANU SORIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 raportat la art. 199 alin. 1, art. 188 alin. 1 şi 2, art. 189 alin. 1 lit. h, alin. 2 din Codul Penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă. În baza art. 230 alin. 1 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Vrînceanu Sorin. Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat (av. Gireadă Dodiţa Ilinca – delegaţia nr. 3933/2024), în sumă de 360 lei, se va achita Baroului Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 06.12.2024, ora 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *