O nouă victimă, la Botoșani, în urma provocării de pe TikTok. Este vorba de o fetiță de 12 ani, din Socrujeni, care a fost luată cu ambulanța direct de la școală și dusă la spital.
Copila, elevă la Școala Gorbănești, a acceptat provocarea făcută de colegi în sala de clasă, chiar înainte de ore, și s-a ales cu mâna ruptă.
”Pacientă de 12 ani, de sex feminin, din Socrujeni, cu traumatism de antebraț stâng, tot în urma provocării de pe TikTok. Și această pacientă a rămas internată pe Secția de Ortopedie Pediatrică”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitaluui Județean ”Mavromati” Botoșani.
Acest este al doilea caz în decurs de 48 de ore, un alt băiețel de 11 ani, din localitatea Leorda, ajungând șla spital cu fracturi la ambele membre superioare.
Provocarea constă faptul că adolescenții se aruncă cu mâna întinsă în sus, mimând zborul eroului Superman, așteptând ca prietenii lor să îi prindă. În realitate, participanții sunt lăsați să cadă, lovind violent podeaua și suferind răni severe.