Un botoșănean beat criță a sustras mașina unui prieten și a provocat un accident. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi sustras un atoturism, aparținând unui bărbat pe care îl cunoștea și l-ar fi condus pe drumul public, din comuna Lunca, fără a deține permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, aparatul etilotest, indicând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale”; a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.