Campania electorală s-a încheiat astăzi, la ora 07.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele sociale, poate aduce amenzi de până la 10.000 lei

Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00, deci continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.

Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, prin continuarea propagandei electorale se înțelege:

• afișarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile parlamentare

• difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile parlamentare în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice sau private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.

• sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.

De asemenea, până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală. Menținerea conținutului cu caracter electoral referitor la alegerile parlamentare, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet și pe platformele online de socializare și care nu face obiectul unei promovări active, plătită pentru afișarea respectivului conținut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale.

Pe parcursul campaniei electorale, structurile MAI au avut ca principale atribuții menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice, inclusiv cu ocazia evenimentelor cu caracter electoral, precum și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale. Concluzia evaluării realizate la nivelul MAI este că din punct de vedere al sarcinilor MAI, campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a desfășurat în condiții de normalitate.

Astăzi, efectivele MAI vor asigura protecția pe timpul transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de votare.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de vot, împreună cu membrii acestora, trebuie să fie prezenți la sediile secțiilor de votare, astăzi la ora 18:00, pentru a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare. Totodată, președinții secțiilor de votare vor dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.

Începând de la acel moment, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura măsurile de protecție la cele 433 de secții de votare, urmând ca mâine dimineață, la ora 6:00, secțiile să fie predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.

În misiunile de astăzi sunt implicate peste 1.300 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne. În ziua alegerilor, forțele de ordine vor fi angrenate, în principal, în misiuni de menținere a siguranței publice, de asigurare a protecției secțiilor de vot și de cercetare a sesizărilor privind incidentele electorale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *