Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara

Curtea Constituţională a cerut Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidenţiale. O decizie similară a mai fost luată în 2009, când judecătorii au cerut renumărarea voturilor nule pentru Traian Băsescu. Termenul a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14:00. Pe de altă parte, preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat că „este imposibil să se renumere toate voturile până mâine la ora 14”.

Curtea Constituţională a cerut, joi, renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidenţiale, pe baza cererii lui Cristian Terheș, care acuză că voturile lui Ludovic Orban au fost puse în contul Elenei Lasconi. Acuzaţiile se referă la presupusa înşelătorie a lipsei bugetului de campanie şi la presupusa manipulare prin mijloace neloiale şi declaraţii mincinoase pe platformele de socializare.

„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:

  • Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
  • Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
  • Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024). Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00″, potrivit comunicatului transmis de CCR.

De asemenea, judecătorii au respins, joi, contestaţia formulată de Sebastian Popescu, pe motiv că a fost depusă prea târziu. Candidatul la alegerile prezidenţiale l-a acuzat pe Călin Georgescu de fraude electorale, prin manipulare şi dezinformarea pe TikTok. Pe de altă parte, CCR încă nu a decis nimic cu privire la contestaţia în care Elena Lasconi este acuzată de fraudă, pentru că ar fi continuat campania şi în timpul procesului de votare.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la sediul partidului, înainte de a merge la şedinţa CSAT, despre contestaţiile depuse la CCR pentru anularea rezultatului primului tur de scrutin la prezidenţiale, că după alegeri, a anunţat că îi felicită pe cei doi din turul doi şi că PSD nu face nicio solicitare la BEC de renumărare. El a precizat că cel mai important lucru sunt alegerile de duminică, pentru că nu mai este vorba de Marcel Ciolacu, ci este vorba despre viitorul nostru, al tuturor, potrivit Observator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *