Peste 60 de premise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiștii botoșăneni în acțiunea Blocada

De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au organizat 15 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 150 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

 Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 545 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 300.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 42 de permise de conducere și 20 de certificate de înmatriculare, informează printr-un cpmunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *