Ancheta în dosarul cetățeniilor ilegale produce efecte: serviciile de evidență a populației din două primării, închise

Ancheta în dosarul cetățeniilor ilegale coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, produce efecte. Serviciile de evidență a populației din Primăria orașului Bucecea și Primăria comunei Vârfu Câmpului au fost închise, ca urmare a reținerii funcționarilor care lucrau aici.

La Bucecea a fost reținută o persoană, iar la Vârfu Câmpului două.

Și noi am fost informații de către primăriile n care funcționau cele două servicii că, de săptămâna trecută, că nu mai au angajați pe serviciul public local”, a declarat șeful Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului Botoșani.

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au pus în executare, miercurea trecută, 90 de mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și locuințele unor persoane fizice din judeţele Botoşani, Suceava şi municipiul Bucureşti.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici din două servicii de evidență a populației din cadrul unor primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate, cu stabilirea domiciliului la imobile care aparțineau unor cetățeni români care au decedat, iar partajul succesoral nu a fost efectuat, care sunt netrasportabili sau plecați în străinătate, fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de evidență al persoanelor din cadrul primăriilor.

Astfel, în comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani figurează aproximativ 10.000 de cetățeni originari din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă, marea majoritate având domiciliul la diferite adrese, fără acordul prealabil al proprietarilor, sau în baza unor declarații de luare în spațiu neconforme cu realitatea, prin contrafacerea semnăturii proprietarilor sau a unor adeverințe emise de reprezentanți ai primăriei, în care a fost consemnat în mod nereal dreptul de proprietate.

Sumele de bani plătite pentru obținerea unei cărți de identitate românești ar fi fost cuprinse între 350-400 de euro și variau în funcție de serviciile oferite de către intermediar.

Banii se împărțeau astfel:

– 100-150 de euro/persoană celor dispuși să ia în spațiu, în mod fictiv, cetățeni născuți în Republica Moldova, Ucraina și chiar în Federația Rusă, la imobile pe care le dețin, în marea lor majoritate fără titlu locativ valabil, cunoscând că aceștia nu vor locui vreodată la adresă;

– între 50-100 de euro/persoană funcționarilor publici din cadrul Serviciului de evidență al persoanelor din cadrul primăriilor pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu în legătură cu primirea, introducerea, fără drept, în RNEP de date neconforme realității, care se referă la domiciliul persoanei, cunoscând că este fictiv, dar și a altor date de identificare a persoanei, precum și eliberarea în regim de urgență a cărților de identitate neconforme realității; există situații când în două zile beneficiarul a obținut atât cartea de identitate cât și pașaportul;

– 50 de euro se împărțeau altor funcționari din cadrul celor două primării pentru eliberarea unor documente necesare emiterii actelor de identitate și anume chitanțe, adeverințe de rol fiscal, efectuarea de copii de pe documentele de stare civilă, dar și taxa pentru eliberarea documentelor, în valoare de 7 lei.

În urma perchezițiilor, au fost aduse la audieri 18 persoane, dintre care 12 au fost reținute și patru se află sub control judiciar. De asemenea, au fost confiscate importante sume de bani 358.000 lei, 65.250 euro, 3.215 dolari, 2000 lire și 100 franci elvețieni.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *