FOTO Ce descărcau doi botoșăneni la un container de gunoi. Au fost sancționați

Doi botoșăneni au fost sancționați după ce au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce aruncau la un container de gunoi fier vechi, dintr-o mașină.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale,  la platforma de colectare a deșeurilor amenajată pe Aleea Școlii nr.4, au fost surprinse două persoane de sex masculin, în timp ce descărcau dintr-un autoturism mai multe deșeuri feroase (fier vechi) depozitându-le atât direct pe jos, cât și aleatoriu prin containere.

„Datele de identificare ale autoturismului au fost transmise polițiștilor locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului pentru identificarea responsabililor și sancționarea în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 355/2011, deoarece abandonarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate nu este permisă pe raza municipiului Botoșani”, precizează sursa citată.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *