Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a votat, duminică, la alegerile prezidențiale alături de soțul și fiica sa. Fostul președinte al Consiliului Județean a transmis un mesaj botoșănenilor prin care îi îndeamnă să iasă la vot, indiferent de opțiunea politică.
Federovici a declarat că a votat pentru un președinte care să-i unească pe toți românii în jurul obiectivelor naționale.
„Am votat astăzi pentru un președinte care să-i unească pe toți românii în jurul obiectivelor naționale, un președinte care a dovedit că e un lider politic asumat și a crescut veniturile tuturor cetățenilor când a avut puterea politică și i-a protejat pe cei vulnerabili în fața crizelor succesive din ultimii ani. Am votat pentru un președinte care a demonstrat că este un bun diplomat, pune România pe primul loc și nu pleacă capul în negocierile cu partenerii europeni și este capabil să aducă beneficii pentru fiecare român din această țară. Am pus ștampila de vot pe candidatul care a fost singurul lider politic din ultimii 35 de ani interesat de investițiile din regiunea Moldovei și din județul Botoșani, care a demonstrat că Autostrada Moldovei este o realitate și care a fost principalul susținător și promotor al realizării de investiții în infrastructura rutieră, în sănătate, în educație și în domeniul social din județul nostru și din întreaga țară. Cred cu tărie în puterea fiecărui vot. De aceea ii invit la vot cu mult respect pe toți botoșănenii indiferent de opțiunea politică. Este despre viitorul județului Botoșani, despre viitorul României”, a spus Federovici.