Doi tineri din Botoșani au fost luați în cătușe de la domiciliu și băgați la închisoare. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat doi tineri, de 30 și 33 de de ani, din municipiul Botoșani, față de care, Judecătoria Botoșani a emis două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cei doi au fost condamnați la câte un an de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Aceștia au fost identificați în municipiul Botoșani, fiind reținuți și ulterior escortați către Penitenciarul Botoșani, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.