Circulație greoaie, vineri dimineață, pe străzile din Botoșani. Mai multe mașini blocate din cauza anvelopelor uzate și a poleiului. Mulți dintre șoferi au lăsat pe ultima sută de metri schimbatul cauciucurilor de iarnă, alții au crezut că o să poată merge cu ele chiar dacă sunt uzate și așa au ajuns să patineze cu mașinile în trafic.
Ce e drept, poleiul s-a depus destul de repede pe străzile, iar șoferii s-au plâns că nu s-a intervenit suficient.
„E sticlă pe jos. Trebuia să văd mașinile că dau cu nisip ceva, dar eu nu am văzut una și de azi dimineață tot umblu”, spune revoltat un șofer.
Botoșaniul, sub alertă Cod Galben
O nouă alertă Cod Galben a fost emisă, joi, de meteorologi. Avertizarea este valabilă în intervalul 21 noiembrie, ora 23 – 22 noiembrie, ora 20. Sunt așteptate intensificări ale vântului, ninsori, precipitații mixte și polei.
În intervalul menționat vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h. Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol.
În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei.