FOTO Lucrările la Teatrul ”Mihai Eminescu” se finalizează luna aceasta, fiind montate și scaunele în sala de spectacol. Municipalitatea a alocat încă 8 milioane lei pentru proiect

Peste 8 milioane lei au mai fost alocați din bugetul local pentru finalizarea lucrărilor la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat în ședința de Consiliu Local că suma este necesară pentru lucrările adiacente.

Edilul a precizat totodată că Teatrul ”Mihai Eminescu” va fi gata în luna decembrie.

”Lucrările adiacente sunt prinse pe reabilitarea Grădinii de Vară și aceste lucrări se referă și la accesele și la parcajele adiacente teatrului. Finanțarea pentru acest proiect este, în mare parte, prin fonduri locale pe care le-am obținut în urma contractării unui credit, dar avem și o parte de finanțare din fonduri europene, total insuficientă pentru reabilitarea întregii clădiri, după ce a fost făcută consolidarea în urmă cu ceva timp. Acesta este istoricul pe scurt. Prelungirea proiectului este necesară pentru finalizarea întregii documentații, plățile pe care le facem la ISG, avize, cheltuieli neprevăzute”, a precizat Cosmin Andrei.

Ulterior, acesta a postat și imagini cu sala de spectacol, unde s-a finalizat montarea scaunelor la teatru. Potrivit reprezentanților municipalității, investiția este realizată în procent de 99%, iar constructorul a anunțat că termină lucrările începând cu data de 24 noiembrie, dată după care vor începe procedurile de recepție a lucrărilor.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *