Statistica oficială a accidentelor rutiere nu este una ”reală”, susține Titi Aur, expert în conducerea defensivă, iar în acest sens a dat exemplul cazului de la Suceava, unde cinci persoane au murit în urma unui ”accident”, pe care acesta l-a catalogat ca fiind ”o sinucidere cu crimă cu premeditare”.
”Comentez de multe ori statisticile și tot spun că statistica oficială nu este reală, de fiecare dată atenționând că de fapt sunt mai multe victime. Inclusiv când vorbim de decedați, pentru că o parte dintre accidentații grav se transformă în decedați în perioada următoare, un an, 2, 3, 4 și corect ar fi să îi pui tot la persoane decedate. Ei, acum spun exact invers. Cele cinci persoane decedate nu sunt au decedat într-un accident de circulație. Accident înseamnă accidental. Adică am greșit, nu am respectat, am băut, m-am drogat, ce am făcut, dar nu a fost cu intenția să produc victime. Am produs victime că am fost inconștient. Aici nu este vorba de accident, este vorba de o crimă cu premeditare, de o sinucidere cu crimă cu premeditare, aproape, aș spune, atentat.
Pentru că cel care a produs accidentul, cel puțin din informațiile pe care le avem acum, din spațiul public, practic nu este un accident, iar cele cinci victime nici nu ar trebui puse în statistica victimelor accidentelor rutiere”, a declarat Titi Aur, expert în conducere defensivă, în emisiunea DC Conducem de la DC News și DC News TV, unde a vorbit despre cazul dramatic de la Suceava, unde un bărbat a provocat un accident după ce a intrat cu mașina sa, în care avea și trei copii, ai săi, într-o mașină de școală, în care se aflau doi elevi, ambii de 18 ani și instructorul acestora.
”Ce pot să comentez în cazul acesta este faptul că se demonstrează încă o dată că autovehiculul, mașină sau motocicletă, este o armă și devine armă atunci când ai pierdut controlul sau în cazul e față, când o folosești intenționat. Este exact ca și cuțitul de bucătărie cu care tai pâinea și este un instrument casnic, pașnic, dar când îl iei în mână și te duci la scandal ți când omori pe cineva este armă albă.
Nu știu dacă mașina poate fi numită armă albă sau armă, la propriu, dar devine armă, iar în cazul de față a fost folosită ca o armă intenționat. Putem vedea gravitate și din păcate aș putea spune că este foarte mult comentat în spațiul public pentru că este vorba despre această sinucidere. Pentru că dacă ar fi fost cinci morți dintr-un accident, se termina (n.r. discuția) din prima zi, se vorbea puțin și la revedere. Ajung din nou la acea afirmație că dacă este o întâmplare, cu accidentați, cu decedați, în orice alt domeniu mai puțin în cel de siguranța rutieră, este foarte mult comentat, interpretat de psihologi, de criminaliști”, a mai spus Titi Aur.
De asemenea, expertul a ținut să facă și câteva precizări legate de faptul că cei din mașina de școală au murit pe loc, în timp ce unele dintre persoanele aflate în mașina sinucigașului au scăpat cu viață.
”Mașinile erau relativ egale ca greutate, dar cel care are viteza mai mare are inerția mai mare, are impuls mai mare. Și atunci, mașina cu viteză mai mare a împins mașina cealaltă. Impactul a fost mult mai grav pentru cel care avea viteză mai mică, astfel că cei din mașina de Școală, complet nevinovați, care circulau și regulamentar și cu viteză mai mică, din toate motivele posibile, în primul rând pentru că era o mașină de Școală și nu cred că instructorul mergea cu elevul cu 100-120 km/h, poate mergea cu 50-60, poate 70 hm/h. A venit sinucigașul cu viteză mai mare, iar impactul a fost mai grav pentru cei cu viteza mai mică”, a mai spus Titi Aur.
Sursa: dcnews.ro