Un șofer care s-a urcat băut la volan a fost scos din trafic de polițiști. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul judeșean D.J. 282, în comuna Trușești, un autoturism condus de un tânăr, de 35 de ani, din comuna Dângeni.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.