Un botoșănean a dat foc gospodăriei în care se aflau soția și copiii săi. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 12 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Stăuceni bănuit de comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.
„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, în luna septembrie a.c., prin care i se interzicea să se apropie de soție și de cei doi copii, precum și de locuința acestora, prin aceea că ar fi venit în curtea imobilului în care locuiește familia sa și ar fi distrus parțial, prin incendiere, o anexă a locuinței”, precizează sursa citată.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.