Lucrările la Barajul de acumulare de la Vârfu Câmpului de pe râul Siret ar putea fi reluate. Pentru acest lucru, ministrul Mediului va iniția un act normativ, respectiv o ordonanță de urgență, pentru declararea obiectivului, a cărui construcție a început în 1986, de interes național.
Declararea barajului ca obiectiv de interes național va permite reluarea lucrărilor, care au fost sistate ca urmare a faptului că zona respectiv este o arie naturală protejată.
„Am discutat cu ministrul Mediului. El (n.r.- barajul) este cuprins în acele perimetrie de restricție pentru zonele protejate de mediu și fiind vorba de interes național se poate lucra la compensare, redându-se din altă parte suprafața de teren care se destină pentru acest baraj și, prin ordonanță de urgență, su autoritatea interesului național”, a spus președintele Senatului, Nicolae Ciucă, duminică, la Botoșani.
El spune că actul normativ ar putea fi aprobat în ședința de guvern din această săptămână.